Istoria băii

Întotdeauna mi-a plăcut să inventez și să fac: am creat proiecte online, am filmat desene animate, am dezvoltat dispozitive pentru înotători și scafandri în apnee. Apoi m-a prins sportul. Maratoane, Ironman, Sahara, Polul Nord — fiecare distanță mă făcea să o caut pe următoarea.

Treptat, această cursă a început să ia prea mult timp și prea multe forțe familiei, muncii și mie însumi.

În Oimiakon am alergat 50 de kilometri la −60 °C și mi-am pierdut temporar vederea.

După sosire m-au dus la baie. Acolo m-am încălzit, ochii s-au dezghețat și am început să văd din nou. Chiar în acea mică baie iakută m-am îndrăgostit de baie. După șase ore în ger era fericire — doar să simt căldura și să văd oameni alături. Tot atunci m-am întrebat de ce am mereu nevoie de recorduri noi și cu ce preț le plătesc.

Întors acasă, am făcut baia parte din viață. Mi-am rezervat joia: veneam la vilă, mă plimbam, încălzeam sala de aburi. Seara se adunau prietenii — ne aburam, găteam pește, povesteam.

Așa a apărut Ziua peștelui. Călătoream și aduceam acasă ritualurile de baie care ne-au plăcut. Cu timpul am vrut să împărtășim asta și cu alții.

Așa a apărut Woloshin Banya. Locul familiei se transforma treptat într-un complex de băi: construcții, refaceri, primii oaspeți, echipa. Împreună cu soția am creat un spațiu în care ne-am dori noi înșine să ne odihnim.

Îmi plac în continuare țelurile mari și vreau să fiu primul. Dar nu mai trebuie să-mi dovedesc valoarea cu fiecare realizare. La baie am descoperit altă plăcere — să am grijă de oameni și să văd cum le e bine.— Dmitri Voloșin